- Ce este operația cezariană?
Este intervenția prin care are loc extracția fătului din uterul gravid al mamei, după secționarea peretelui abdominal și a celui uterin și care de cele mai multe ori se efectuează atunci când nașterea pe cale vaginală nu poate avea loc sau ar fi însoțită de riscuri inacceptabile pentru mamă sau făt.
- Când este recomandată nașterea prin operație cezariană?
Operația cezariană poate fi indicată în prezența unor afecțiuni materne sau fetale.
Dintre afecțiunile materne pentru care este indicată cezariana menționăm:
- anomalii de inserție ale placentei sau ale cordonului ombilical (placenta jos inserată, pacenta care acoperă în diverse grade orificiul intern al colului uterin- placenta praevia), suspiciunea de placentă aderentă de peretele uterin (care implică riscul unor hemoragii importante în perioada imediat următoare nașterii), dezlipirea prematură a placentei de la nivelul peretelui uterin, înainte de nașterea fătului, cordonul cu 2 vase, prolabarea de cordon ombilical;
- afecțiuni ale uterului (fibroame uterine a căror localizare poate împiedica nașterea pe cale vaginală, malformații uterine, intervenții chirurgicale asupra corpului uterin- miomectomii, operație cezariană);
- boli infecțioase materne (HIV, herpes genital în fază eruptivă);
- anticiparea sau constatarea pe parcursul travaliului a existenței unei disproporții între mărimea fătului și bazinul matern;
- lipsa de progresie a dilatației colului uterin;
- traumatisme la nivelul coloanei sau bazinului matern;
- afecțiuni neurologice;
- hipertensiunea preexistentă sarcinii sau dobândită pe parcursul acesteia cu valori tensionale necontrolabile medicamentos;
- diabetul zaharat preexistent sau gestațional poate reprezenta o indicație pentru intervenția chirurgicală datorită macrosomiei fetale;
Existența unei operații cezariene în antecedente nu reprezintă o indicație absolută pentru o nouă naștere prin intervenție chirurgicală. Dacă nu există contraindicații medicale și pacienta dorește să nască vaginal, aceasta va primi suportul medical necesar.
Există și cazuri în care mamele cer ca nașterea să aibă loc prin operație cezariană – mai ales la primul copil, pentru a evita travaliul sau alte posibile complicații ale nașterii vaginale sau pentru a obține beneficiile unei nașteri programate.
Printre indicațiile fetale se numără:
- anomalii de poziție ale fătului în interiorul uterului (prezentația pelviană- polul fetal la nivelul canalului de naștere este pelvisul- fesele sau picioarele, așezare transversă- fătul este așezat perpendicular pe axul lung al uterului, iar la nivelul canalului de naștere se palpează umărul);
- sarcina multiplă (gemeni sau tripleți);
- suferința fetală (anomalii ale bătăilor cardiace fetale care impune nașterea de urgență);
- malformații ale fătului pentru care nașterea prin operație cezariană este mai sigură (spina bifida, hidrocefalie, malformații cardiace).
- Ce ar trebui să știm despre pregătirea preoperatorie?
Pregătirile preoperatorii pot influența evoluția ulterioară a pacientei. Este necesar dușul complet pentru a reduce riscurile complicațiilor infecțioase și pentru a favoriza vindecarea plagii. De asemenea postul alimentar cu cel puțin 6 ore înaintea intervenției este recomandat pentru a preveni reacții ale organismului (greața, vărsăturile). La momentul consultului preanestezic, medicul anestezist trebuie informat cu privirea la patologiile existente, la cele dobândite pe parcursul sarcinii, precum și cu privire al tratamentele urmate și mometul întreruperii acestora ( de ex. În cazul tratamentului anticoagulant).
- Anestezia și Tehnica operatorie
Când această intervenție este programată sau nu reprezintă o extremă urgență se efectuează rahianestezie sau anestezie peridurală care presupune injectarea anestezicului la nivelul coloanei vertebrale. Acest tip de anestezie duce la dispariția senzaței de durere, dar simțul tactil rămâne prezent, pacienta este de asemenea trează și conștientă, pregătită pentru prima întâlnire cu copilașul. Anestezia generală se folosește în cazurile de urgență majoră sau atunci când există contraindicații pentru efectuarea rahianesteziei. După instalarea anesteziei se montează sonda urinară.
Cu toții cunoaștem importanța aspectului cosmetic pentru viitoarele mămici, astfel în prezent cea mai utilizată metodă operatorie este incizia orizontală, în porțiunea inferioară a abdomenului, desupra osului pubian. Acest tip de incizie urmărește liniile de tensiune ale abdomenului și astfel favorizează vindecarea cu apariția unor cicatrici estetice, suple, greu vizibile. Mușchii peretelui abdominal (mușchii drepți abdominali) nu se secționează, ci se depărtează, facilitându-se astfel pătrunderea în cavitatea abdominală. Urmează secționarea peretelui uterin, printr-o incizie de asemenea orizontală, similară celei de la nivel tegumentar. Toți acești pași sunt urmați de extragerea fătului prin breșa creată, manevră ajutată de exercitarea unei presiuni la nivel abominal. După extracția fătului, urmează secționarea cordonului ombilical, care poate fi amânată cu până la 1 minut pentru a permite transferul sângelui placentar la făt, dacă starea acestuia o permite. După secționarea cordonului ombilical se extrag placenta și membranele de la nivelul cavității uterine, uterul se contractă și urmează sutura strat cu material resorbabil, începând de la nivelul peretelui uterin și terminând la tegument unde se preferă sutura intradermică, rămânănd vizibilă doar linia fină de incizie.
- Recuperarea postoperatorie
După terminarea intervenției, pacienta este monitorizată în salonul ATI timp de 12-24h unde va primi medicamentele necesare. Alimentația ușoară este încurajată la câteva ore postoperator.
În următoarea zi postoperator, pacienta este încurajată să se mobilizeze, se suprimă sonda urinară și este transferată în salon. Pentru a preveni complicațiile trombembolice, pacientele vor primi tratament anticoagulant 3-5 zile postoperator. La 48 de ore se suprimă pansamentul și plaga este lăsată liberă.
Nou-născutul este adus mamei cât mai curând posibil, când starea acesteia o permite și este încurajată alăptarea la sân.
Pentru majoritatea lăuzelor care au născut prin operație cezariană externarea este permisă în ziua 3-a postoperator. Acestea trebuie să-și monitoritorizeze temperatura și aspectul plăgii. În cea de-a 7 zi după operație se suprimă firul intradermic. Următorul control se efectuează la 6 săptămâni după operație.