1. Ce este sterilizarea chirurgicală?
Sterilizarea chirurgicală reprezintă o metodă de contracepție permanentă pentru femeile care nu mai doresc copii. Această procedură se realizează prin ocluzia sau secționarea trompelor uterine, pentru a preveni migrarea ovocitului în cavitatea uterină, prevenind astfel fertilizarea.
2. Când se poate efectua și cui i se adresează?
Procedura se adresează oricărei femei care și-a încheiat planificarea familială, fiind una dintre cele mai eficiente metode contraceptive. Sterilizarea se poate realiza în timpul operației cezariene sau într-un moment nerelaționat cu sarcina. În cea de a doua situație, intervenția se poate efectua prin abord laparoscopic sau histeroscopic.
3. Este o metoda reversibilă?
Alegerea acestei metode de contracepție permite obținerea unei viitoare sarcini doar prin tehnici de fertilizare. Chirurgia de repermeabilizare a trompelor este costisitoare și cu rate mici de reușită. În cazul în care o sarcină este obținută după refacerea integrității trompelor, riscul ca aceasta să fie localizată în afara uterului este mult mai mare decât în mod normal. Așadar, această intervenție ar trebui considerată ca fiind permanentă.
4. Efecte secundare și complicații
Este important de reținut că ligatura tubară nu conduce la îngrășarea pacientei, nu influențează durata ciclurilor menstruale, fluxul menstrual sau ovulația și nici nu determină instalarea menopauzei.
Complicațiile care pot apărea în momentul efectuării procedurii sunt cele legate de anestezie și de actul chirurgical în sine, cum ar fi: sângerarea, lezarea organelor învecinate, infecția sau abcesul plăgii.
Conf. Dr. Ciortea Răzvan