Sarcina de prim trimestru oprită în evoluție: factori de risc, diagnostic, conduită

Sarcina de prim trimestru oprită în evoluție: factori de risc, diagnostic, conduită

 

Sarcinile de prim trimestru cu caracter problematic constituie o parte importantă a urgențelor obstetricale. Sarcina oprită în evoluție înainte de 12 săptămâni de amenoree este un eveniment frecvent întâlnit, cunoscut fiind faptul că una din patru sarcini va evolua nefavorabil. Cauzele de deces embrionar nu sunt încă pe deplin înțelese. Există mulți factori de risc pentru sarcina oprită în evoluție în primul trimestru, printre care regasim anomaliile cromozomiale(>40%), varsta inaintata materna, indicele de masa corporala anterior sarcinii si consumul de toxice.

 

Diagnosticul de sarcină oprită în evoluție este atât clinic cât și paraclinic. Cel clinic este de cele mai multe ori reprezentat printr-o stare de bine bruscă, dispariția fenomenelor de disgravidie, respectiv a grețurilor matinale și a vărsăturilor, prin apariția unor sângerări mai mult sau mai puțin importante cantitativ sau cel mai frecvent este un diagnostic întâmplător identificat odată cu prezentarea pacientei la ecografia de control. Cel paraclinic este posibil printr-o ecografie efectuată pe cale endovaginală, existând opțiunea în situația unei ecografii neconcludente și a dozarii serice seriate a β hCG ului.

 

Care este conduita în astfel de situații?

 

În primul rând va trebui să ținem cont de semnele cu care se prezintă pacienta la medicul ginecolog, respectiv într-o situație de sângerare abundentă se impune evacuarea imediată a sarcinii prin chiuretaj aspirativ. În situatia absenței simptomatologiei, pacienta poate să opteze atât pentru tratamentul medicamentos cât și pentru cel intervențional. Tratamentul medicamentos este posibil până la o vârstă gestațională de maximum 63 de zile de amenoree, peste această vârstă fiind obligatorie evacuarea sarcinii prin chiuretaj.

 

 

Sursa: DR. CARMEN BUCURI - medic specialist Obstetrică-Ginecologie, Clinica NOVOGYN

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *