TOXOPLASMA

TOXOPLASMA

              

Infecția cu Toxoplasma în sarcină…merită să ne îngrijorăm?

Toxoplasma gondii este un parazit intracelular responsabil de apariția Toxoplasmozei. Pisicile sălbatice sau domestice sunt singurele gazde cunoscute ale oochisturilor care se formează la nivelul intestinului și apoi sunt excretate în materiile fecale.

Există 3 modalități de transmitere a infecției la om:

  • Consumul de carne insuficient preparată termic (cca 50% din cazurile identificate)
  • Ingestia parazitului eliminat în materiile fecale ale pisicilor secundar igienizării litierei sau a contactului cu solul contaminat
  • Consumul de fructe și legume aflate în contact cu solul contaminat.

Poate cel mai important aspect al acestei teme este transmiterea transplacentară de la mamă la făt atunci când gravida dezvoltă infecție primară în sarcină.

Frecvența infecției în sarcină este raportată la 5%. În Statele Unite ale Americii se estimează că anual se nasc între 400 și 4 000 de feți cu toxoplasmoză congenitală, însă doar 1 caz din 8 000 feți prezintă simptomatologie clinic semnificativă.

În Europa, cele mai mari incidențe au fost raportate în Franța și Austria, strâns legate de obiceiurile gastronomice, de unde și obligativitatea screeningului de rutină al acestei infecții în acest areal geografic.

 

Cum recunoaștem infecția? Când se ridică suspiciunea de infecție cu Toxoplasmă în sarcină?

Majoritatea infecțiilor cauzate de Toxoplasma Gondii la om sunt asimptomatice.

Având diseminare hematogenă la nivelul organismului, parazitul va produce – în rarele cazuri când determină o infecție clinic manifestă, semnele unei disfuncții de organ.

            Suspiciunea de diagnostic a infecției cu Toxoplasma Gondii la gravida în primul trimestru de sarcină se impune fie secundar identificării unui tablou clinic sugestiv de boală: adenopatie laterocervicală discretă, mialgii, stare generală alterată, fie ulterior efectuării screeningului prin complexul TORCH.

Cum confirmăm infecția?

            Confirmarea diagnosticului se efectuează prin teste de laborator din serul matern și vizează datarea infecției:

  • detectarea anticorpilor IgM specifici
  • detectarea unui titru semnificativ crescut de anticorpi IgG
  • detectarea seroconversiei anticorpilor IgG

În oricare din situațiile menționate, se impune repetarea testării serologice la interval de 3 săptămâni, de preferat într-un laborator de referință.

   Cum diagnosticăm infecția fetală cu certitudine?

            Detecția infecției intrauterine are la bază identificarea ADN parazitar din lichidul amniotic prin tehnica PCR, respective prin intermediul amniocentezei.

            Principalele metode utilizate în stabilirea diagnosticului antenatal constau în:

  • investigarea ultrasonografică a fătului
  • efectuarea amniocentezei.

 Care sunt criteriile de suspiciune ecografică?

            Acestea urmăresc depistarea la nivelul extremității cefalice de: calcificări intracerebrale, ventriculomegalie, microcefalie, precum și a ascitei sau hepatosplenomegaliei la evaluarea cavității abdominale.

Ce trebuie să știți?

            Transmiterea infecției de la mamă la făt este strict dependentă de perioada din sarcină la momentul achiziției agentului pathogen:

  • rata de transmitere variază de la 15% la 13 săptămâni de sarcină la 71% la 36 săptămâni de sarcină
  • in timp ce riscul infectarii intrauterine a fatului creste o data cu inaintarea in varsta a sarcinii, efectele asupra fatului sunt cu atat mai severe cu cat infectarea survine mai devreme.

Care sunt urmările asupra fătului?

            În contrast cu tabloul clinic matern nespecific și supus unor posibilități reduse de apariție a complicațiilor, toxoplasmoza congenitală poate avea urmări dramatice.

            Se estimează că un procent de 85% din nou-născuții diagnosticați cu Toxoplasmoză congenitală dețin o infecție subclinică, urmând ca ulterior să dezvolte afecțiuni precum hipoacuzie, corioretinită, retard de creștere locomotor.

Se poate trata?          

            Profilaxia primară a infecției în sarcină reprezintă principala metodă de prevenire a infecției și implicit a consecințelor acesteia atât asupra mamei cât îndeosebi asupra fătului.   Stabilirea diagnosticului de Toxoplasmoză acută la o pacientă gravidă impune tratamentul medicamentos în vederea reducerii riscului de transmitere a infecției la făt.

            Pirimetamina nu este recomandată în primul trimestru de sarcină având efect teratogen. Sulfonamidele pot fi utilizate în monoterapie. În Europa, însă, tratamentul cu Spiramicina tinde să devină standard, înregistrând rezultate favorabile.

            Nou-născuții diagnosticați cu Toxoplasmoză congenitală sunt supuși terapiei combinate cu Pirimetamină, Sulfadiazină și Leucovorin timp de 1 an în vederea reducerii riscurilor de apariție a sechelelor pe termen îndelungat.

 

Articol scris de : Conf. Dr. Ciortea Răzvan și Asist. Univ. Dr. Bucuri Carmen

 

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *